Cure balneare în stațiunea inimii
Despre Covasna
Covasna este una dintre cele mai importante stațiuni balneoclimaterice ale României, supranumită stațiunea inimii pentru binefacerile oferite împotriva afecțiunilor cardiovasculvare. Situată la 60 km de Brașov și la 250 km de București, stațiunea se află la o altitudine de 600 m și este caracterizată de un climat răcoros de depresiune intramontană.
Primele cure balneare la Covasna au fost organizate în secolul XIX: apa minerală scoasă din fântâni era turnată în căzi de lemn şi încălzită cu pietre fierbinţi. Iar mofetele erau, de fapt, nişte găuri mari în pământ, cu scări, în care pacientul intra cu tot corpul lăsându-şi doar capul afară, în aer liber.
Astăzi Covasna are o bază de tratament modernă la care vin, în orice perioadă a anului, cei care preferă o terapie naturală împotriva afecţiunilor cardiovasculare. De altfel, staţiunea inimii este renumită pentru abundenţa, varietatea şi valoarea deosebită a factorilor de cură naturali. După o şedere la Covasna, în care beneficiezi de aerul puternic ozonat din Valea Zânelor - un leac excelent împotriva stresului – şi de tratamentul complex din baza modernă a Hotelului Covasna, vei pleca refăcut din staţiunea numită mina de aur a Transilvaniei.
Hotel Covasna 2*
Hotel Covasna 2*, aflat în centrul orașului Covasna, la 3 km distanță de gară, a fost renovat de curând și este pregătit să-și primească turiștii cu un centru de tratament modern, piscină interioară, sală de gimnastică, sală de conferințe, salon de manichiură și pedichiură, salon de cosmetică și parcare pazită. Mofetele naturale foarte puternice sunt accesibile chiar în baza de tratament, aceasta fiind construită direct peste sursa de dioxid de carbon.
Hotelul este recomandat persoanelor care necesită tratament pentru afecţiuni cardiovasculare, osteo-articulare, boli ale sistemului nervos, digestive, endocrine, etc. De asemenea, celor care practică turismul de întreţinere precum și sportivilor de performanță, pentru recuperare.
Interviu Manuel Colichi
Domnul Manuel Colichi este Medic Specialist Recuperare Medicină Fizică și Balneologie la baza de tratament din Covasna și a binevoit să ne răspundă la câteva întrebari.
Transilvania Travel: Domnule doctor, în primul rand, ce atuuri are staţiunea Covasna, din punctul dumneavoastră de vedere, faţă de alte destinaţii balneo din România?
Manuel Colichi: Stațiunea Covasna beneficiază de un vechi renume în tratarea bolilor cardio-vasculare, un atu al acesteia fiind atât factorii naturali de cură cât și climatul de cruțare, blând, cu un aer intens ionizat negativ, benefic pacientului cu acest tip de afecțiuni. De asemenea, un cadru natural pitoresc face pacientul sau turistul venit în stațiune să uite pentru un timp de stresul cotidian al marilor orașe.